May 11, 2009 Andrei No Comments
Un proiect coordonat de Lowe România şi în ţările din Sud Estul Europei: Bulgaria, Serbia, Macedonia & Moldova
„Campania este cu adevărat frumoasă şi transmite un mesaj care va revoluţiona industria frumuseţii. Spotul exprimă într-un mod foarte plastic acest mesaj şi cred că şi-ar putea atinge obiectivul chiar şi fără voice over. Luxul accesibil este viziunea de la care s-a pornit în conceperea acestei game revoluţionare. Frumuseţea nu mai este înglobată într-o sticlă de cristal ci este practică. Femeia de pe stradă, femeia în mişcare este cea pentru care a trebuit să regândim luxul, confortul şi frumuseţea. Strada este noul podium al modei Rexona!” spune Anca Diţu, Account Director Lowe.
Protecţie imbatabilă sau parfum fin?
Le putem avea pe amândouă într-un singur deodorant din noua şi revoluţionara gamă „Rexona cu parfumuri fine” care îmbină esenţele alese cu protecţia antiperspirantă, aşa cum nici un alt deodorant nu a mai făcut-o până acum.
Subiectul ?
O colecţie unicat de deodorante Rexona cu parfumuri fine…
Cu arome semnate de Ann Gottlieb, parfumier expert şi autoare a unor parfumuri celebre precum J’adore by Dior, CK One, Daisy by Marc Jacobs sau Obsession by CK, cele 3 deodorante din colecţia Rexona conţin după caz, stropi de fericire, praf de stele şi vapori de sex appeal.
Fiecare deo-parfum din colecţie este conceput asemeni unui parfum autentic – cu note de început, de mijloc şi de bază.
Campania
Campania globală este implementată de Lowe în toate ţările unde produsul a fost lansat. În România, acţiunile de comunicare au debutat în luna februarie printr-un blitz de presă delicios semnat Lowe PR.
Ambalate în hârtie creponată şi inundate de fructe, flori şi ierburi aromate, întocmai acelea înscrise pe eticheta produsului şi folosite de parfumier în conceperea aromelor, noile deodorante au fost prezentate presei printr-un scenariu surprinzător şi cuceritor.
ATL
Urmând a se derula pe parcursul a 6 luni, campania targetează femeile tinere, active, mobile şi include: spot TV, inserţii în presă (machete obişnuite dar şi variante cu stripe-uri parfumate), OOH, indoor (branding Mall) şi componentă online.
În România, campania de presă se întinde pe durata a două luni (martie & aprilie), afişajele online vor fi on air până la sfârşitul lunii aprilie, în timp ce spotul TV va rula până în luna iulie.
Spotul TV
Semnat de echipa creativă a Lowe Argentina, spotul prezintă incursiunea unui parfumier în universul feminin contemporan şi concluzia sa: nici cel mai bun parfum din lume nu poate masca mirosul de transpiraţie. Sticluţele de cristal nu mai sunt recipienţii potriviţi pentru a păstra parfumul femeii moderne, aflată în permanentă mişcare!
Rexona are soluţia revoluţionară: Noua colecţie Rexona cu Parfumuri Fine.
Lowe & Partners România
Related posts: